Participanții celui  de-al doilea dialog regional cu cetățenii, pe care îl desfășurăm în cadrul programului «UE în Moldova: Percepții și Realități», au putut să-și împărtășească opiniile cu privire la relațiile Moldovei cu Uniunea Europeană și să afle cum pot accesa fondurile europene.

„Problema mea principală este cum să facem să reînvie din nou casele noastre rurale abandonate”, a declarat președintele IPIS, Andrei Popov, la deschiderea reuniunii. El consideră că în Uniunea Europeană, statele lucrează în beneficiul cetățenilor, ceea ce este greu de spus în cazul Moldovei.

„În Moldova – când veți avea o problemă, vă veți gândi de zece ori înainte de a apela la stat, pentru că vă întrebați – vă va ajuta statul sau mai mult o să vă împiedice? Statul ar trebui să fie pentru om și nu omul pentru stat. Acordul de asociere trebuie să fie pus în aplicare pentru a construi un astfel de stat”, – a declarat Andrei Popov.

Una dintre participantele dialogului a spus că oamenii știu prea puțin despre Acordul de asociere. „Dar, aș dori să înțeleg cine este responsabil pentru punerea în aplicare a acestui acord”, -a adăugat femeia.

Un alt participant a reuniunii a fost interesat de mecanismele pe care UE le utilizează în finanțarea inițiativelor cetățenilor de rînd. „Aș dori să știu de ce oamenii sunt refuzați. De ce există oameni care nu câștigă proiecte”, –  a spus el.

Unul dintre directorii executivi ai IPIS, Vadim Pistrinciuc, a declarat că „investițiile din UE nu vin pur și simplu, aplicațiile trebuie formulate cu atenție. Principalul sfat pentru redactarea unui proiect este de a contacta partenerii locali care vă pot ajuta să scrieți aceste proiecte”, –  a spus Vadim Pistrinciuc.

Ca răspuns, un alt participant la întâlnire a menționat: „donatorii lucrează prin ONG-uri și se pare că jumătate din bugetul proiectului rămâne la ei. În plus, la nivel local, nu este atât de ușor să găsești un ONG prin care să aplici.

Programul „Noi și UE: percepții și realitate” este implementat de Institutul pentru Inițiative Strategice din Moldova, Institutul de Politici Europene din Berlin și Institutul de Politici și Reforme Europene, în perioada iulie 2019 – iunie 2020, cu sprijinul Oficiului Federal German de Externe.