Unul dintre avantajele Acordului de asociere este cooperarea mai strânsă cu UE și, prin urmare, un volum mai mare de ajutor acordat. De exemplu, Armenia, care nu are semnat un astfel de acord, primește pe cap de locuitor o jumătate din resursele financiare pe care Europa le aloca Moldovei. În ultimii 15 ani, Moldova a primit de la UE 1 miliard de euro sub formă de granturi, deci ajutor nerambursabil.

Țările UE și  Bruxelles susțin atât proiecte mici, cât și mari. Grigorii Kâsa, un tânăr antreprenor din Comrat, a putut procura cu sprijinul UE echipament pentru atelierul său de producerea brichetelor de încălzire în 2017. Astăzi, afacerea lui se dezvoltă cu succes, iar Grigorii intenționează să o extindă.

Am transpus povestea sa într-un videoclip, care a foat și el realizat datorita finanțarii europene. Este vorba despre proiectul  „UE în Moldova: percepții și realitate” implementat de Institutul pentru Politici Europene (IEP) de la Berlin, Institutul pentru  Inițiative Strategice din Moldova (IPIS) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), care este financiar susținut de Oficiului Federal pentru Afaceri Externe al Germaniei.