#NOIșiUE: Conferința finală și rezultatele programului „UE în Moldova: percepții și realități”
Întâlniri cu locuitorii Moldovei din opt raioane ale țării, risipirea miturilor comune despre UE, video istorii de succes, dezbateri TV și cel mai important – comunicarea, acestea sunt rezultatele de bază a programului „UE în Moldova: percepții și realități”, care au fost prezentate de trei ONG-uri, inclusiv de Institutul pentru Inițiative Strategice, în cadrul conferinței finale.
Funda Tekin, directorul Institutului pentru Politică Europeană din Berlin (IEP): “În ultimele 12 luni, în cadrul atelierelor noastre, am comunicat cu sute de cetățeni a Moldovei care doreau să ne împărtășească opiniile lor asupra Uniunii Europene. Ne-am întâlnit cu locuitorii din raioanele Basarabeasca, Ceadir-Lunga, Drochia, Edineț, Leova, Ungheni, Orhei și Nisporeni. Am reușit să informăm oamenii despre prezența UE și a țărilor sale în Moldova”.
“La întâlnirile noastre am invitat persoane cu opinii diferite, care s-ar putea să nu comunice atât de des în viața reală, este foarte important să găsim un teren comun”, a menționat directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice (IPIS), Inna Șupac.
Programul „UE în Moldova: percepții și realități” a fost implementat cu sprijinul financiar al Oficiului Federal German pentru Afaceri Externe al Germaniei. Ambasadoarea Germaniei în Moldova, Angela Ganninger, a remarcat importanța proiectului pentru regiunile Moldovei.
“Este foarte important să comunicăm între noi pentru a ne înțelege mai bine și cred că acesta a fost obiectivul principal al proiectului. Foarte des, astfel de discuții se desfășoară la Chișinău, dar nu în regiunile mai mici ale țării, unde am auzit că există un mare interes pentru astfel de întâlniri “, a spus diplomata.
Directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Iulian Groza, consideră că, în ultimii ani, opinia moldovenilor despre UE s-a schimbat spre bine: ”sunt mai mulţi cetăţeni în Republica Moldova care au încredere în Uniunea Europeană, care cunosc despre asistenţa oferită de Uniunea Europeană şi care îşi doresc ca viitorul ţării să-l lege cu UE”.
În ultimii zece ani, UE a trimis peste un miliard de euro Moldovei sub formă de granturi pentru diverse proiecte sociale și de infrastructură, a menționat șeful delegației UE în Moldova, Peter Michalko: “UE este partenerul cel mai apropiat, cel mai stabil și de încredere pentru Moldova și rezidenții săi ”.
Este de remarcat faptul că asistența oferită de UE în Moldova este observată și de locuitorii regiunilor considerate fiind drept sceptice față de UE, a subliniat Vadim Pistrinciuc, directorul executiv al Institutului pentru Inițiative Strategice (IPIS): “La nivel de autorități cel mai bun factor care fortifică imaginea pozitivă a UE în regiuni sunt proiectele europene. La fel ei înțeleg că drepturile lor sunt mai bine protejate in contextul legislației europene”.