Scopul proiectul este de a oferi asistență tehnică Administrației prezidențiale, a pune bazele luptei împotriva corupției, reformelor judiciare și a unei guvernări responsabile în Moldova, în conformitate cu mandatul Președintelui Republicii Moldova. Pe lângă aceasta proiectul stabilește cadru de comunicare strategică pentru a asigura acceptarea și solicitarea acestor reforme din partea publicului, a societății civile,  liderilor de opinie și a profesioniștilor din domeniul juridic.

Proiectul aduce expertiză internațională și locală pentru:

  • sprijinirea reformelor anticorupție și îmbunătățirea capacității instituțiilor publice în lupta împotriva corupției sistemice;
  • a contribui la creșterea eficienței sistemului judiciar;
  • a stabili un cadru strategic de comunicare cu scopul de a sensibiliza publicul, ceea ce va conduce la o cerere mai mare de reforme în aceste domenii.

Proiectul reunește administrația prezidențială, parlamentul și guvernul, și sprijină o punere în aplicare și o coordonare mai eficientă a agendei lor de reformă în sectorul justiției și combaterii a corupției.

Deasemenea, proiectul va sprijini implicarea cetățenilor, a societății civile, a jurnaliștilor, a organizațiilor de supraveghere, a barourilor și a formatorilor de opinie pentru a spori presiunea din partea societății în favoarea reformelor anticorupție, din sectorul justiției și a punerii acestora în aplicare de către autorități.

Proiectul este implementat cu suportul Fondului pentru Bună Guvernare al Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Perioada de implementare a proiectului: august 2021 – martie 2022