Echipa proiectului „CAPACITY4EU – Societatea civilă pentru aderarea la UE” a reunit pe 19 septembrie în raionul Ștefan Vodă reprezentanți ai autorităților locale, sectorului privat și primari ai satelor din regiune pentru un Dialog Public.

Principalele subiecte de discuție s-au axat pe viitorul referendum, procesul de aderare la UE după acordarea statutului de țară candidată, contracararea dezinformării și pe necesitatea promovării  înțelegerii a Uniunii Europene.

În discursul său introductiv, Olga Luchian, președintele raionului Ștefan Vodă, a declarat că referendumul ce urmează să aibă loc pe 20 octombrie este o șansă pentru generațiile viitoare.

În prezentarea sa, Mihai Mogîldea, vice-director IPRE, a vorbit despre percepția moldovenilor a procesului de integrare a Republicii Moldova în UE, descriind în detaliu opiniile și preocupările oamenilor.

Eremei Prisiajniuc, expert în politici publice, a făcut o trecere în revistă a situației din Moldova, provocările și oportunitățile integrării în UE, concentrându-se pe creșterea economică, indicatorii instituționali, sistemul de justiție și apropierea de cetățeni.

Tatiana Nistorica, Membru al Consiliului Economic al Primului Ministru, a făcut o prezentare detaliată a problemelor și aspectelor legate de negocierile de aderare a Moldovei la UE.

Potrivit mai multor primari care au participat la conferință, Moldova este inundată de propagandă, dezinformare și știri false, care sunt menite să scoată țara de pe cursul de integrare în UE și să o readucă la statutul său anterior – o zonă gri între Est și Vest.

Proiectul „CAPACITY4EU – Societatea civilă pentru aderarea la UE”, este implementat de Institut für Europäische Politik (IEP) de la Berlin, în cooperare cu Institutul pentru Inițiative Strategice (IPIS) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), cu suportul oferit de Ministerul Federal al Afacerilor Externe al Germaniei.