#NOIșiUE: Locuitorii Drochiei ne-au vorbit despre percepția lor asupra activitații UE în Moldova
Participanții licelui de-al patrulea dialog regional cu cetățenii, pe care îl desfășurăm în cadrul programului „UE în Moldova: percepții și realități”, și-au exprimat opinia vis-a-vis de relațiile Moldovei cu Uniunea Europeană, în timp ce IPIS, IPRE și IEP au risipit unele mituri.
Scepticismul pe care o parte a populației raionului Drochia îl are față de UE se explică prin lipsa de informații despre activitatea Uniunii Europene și proiectele ei implementate în Moldova.
“Oamenii nu conștientizeaza impactul proiectelor sociale sau investite in infrastructura. Este o problemă cind drumul nu-i reparat, dar daca e reparat impactul economic rămâne neobservat”, – a menționat unul din participanții Dialogului.
” Din păcate sunt puține programe și proeicte care să susțină agenții economici mici si mijlocii”, – consideră un alt participant al discuției, “dar UE ar trebui să investească mai mult în visibilitatea proiectelor sale”, – a concluzionat el.
Cu toate acestea, există și alte opinii. O participantă a discuției ne-a spus că Drochia duce o lipsă de cadre competente în a scrie proiecte. „Vedem că există oportunități, dar nu avem cunoștințe pentru a aplica la granturi în mod corespunzător”.
Programul „Noi și UE: percepții și realitate” este implementat de Institutul pentru Inițiative Strategice din Moldova, Institutul de Politici Europene din Berlin și Institutul de Politici și Reforme Europene, în perioada iulie 2019 – iunie 2020, cu sprijinul Oficiului Federal German de Externe.