Participanții Dialogurilor transnistrene au obținut noi cunoștințe despre diplomație și societatea civilă
Tineri jurnaliști, antreprenori și studenți de pe ambele maluri ale râului Nistru s-au întâlnit din nou în cadrul programului IPIS Dialoguri transnistrene. De această dată, programul seminarului, care a avut loc în perioada 27-28 noiembrie în satul Costești, raionul Ialoveni, s-a concentrat pe rolul societății civile în lumea modernă.
Participanții acestui proiect au obținut noi cunoștințe despre diplomația și rolul societății civile în rezolvarea conflictelor. Antti Karttunen, șeful adjunct al Misiunii OSCE în Moldova, Kalman Mijei, înalt Consilier al UE pentru măsurile de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului, Olga Beinarovici, consilier politic, Delegația UE în Moldova și Vladislav Kulminski, fost viceprim-ministru pentru probleme de reintegrare, și-au împărtășit experiențele.
Panelul privind cooperarea societății civile în promovarea drepturilor omului pe ambele maluri ale Nistrului a fost deschis de Alexandru Stratulat, coordonatorul Programului Comun ONU “Susținerea drepturilor omului pe ambele maluri ale Nistrului”. Deasemenea la acest subiect au vorbit Alexandru Gonciar, directorul Centrului de dezvoltare și susținere a inițiativelor civile “Rezonans”, Tiraspol, și Ruslan Poverga, directorul general al Asociației obștești “Inițiativa pozitivă”.
Un rol important a avut sesiunea dedicată cooperării societății civile în găsirea de soluților pentru problemele de mediu. În cadrul sesiunii viziunea sa a prezentat Ilia Trombițchii, directorul executiv al Asociației Internaționale a Păstrătorilor Râului Nistru Eco-TIRAS, Vladimir Ternavschii, directorul executiv al EcoVisio, și Boris Efros, liderul mișcării publice de mediu din Transnistria.
Steliana Rudco, Coordonatoarea Voluntarilor Asociației Laolalta și colegul ei Ion Brînzilă, Coordonatorul Departamentului Logistică Laolalta, au vorbit despre munca de voluntariat ca instrument de rezolvare a problemelor de pe ambele maluri ale Nistrului.
“Dialogurile transnistrene“ este un program al Institutului pentru Inițiative Strategice, conceput pentru a reduce liniile de divizare între cele două maluri ale Nistrului, prin crearea unei platforme de interacțiune între populația acestora. Programul este implementat cu suportul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) în Moldova.