Programul “Dialoguri transnistrene: ediția pentru femei” a fost relansat
IPIS, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe al Irlandei, a relansat programul “Dialoguri transnistrene: ediția pentru femei”. Prima întâlnire a participantelor a avut loc în cadrul unui modul dedicat comunicării.
Lucia Aprodu, expertă în comunicare, a vorbit despre principiile comunicării efficiente, prin prisma relației stat-cetățean. Sesiunea a fost însoțită de discuții active, în care beneficiarele proiectului și-au împartășit experiența și au dezbătut subiecte de actualitate.
O sesiune practică de public speaking a fost livrată de Mihaila Strâmbeanu, trainer și actriță. Participantele au exersat în grup, și-au îmbunătățit abilitățile de comunicare și au stabilit relații de încredere.
Proiectul reunește femei de pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv antreprenori, aleși locali, lidere de opinie, activiste, etc. Scopul principal al proiectului este creșterea rolului femeilor în procesele de consolidare a păcii și prevenirea conflictelor.
Anul acesta finanțarea acestui program este oferită de Ministerul Afacerilor Externe al Irlandei.