Opinie pe marginea măsurilor compensatorii ale guvernului asupra dimensiunii de protecție socială a grupurilor vulnerabile

Prețul gazului natural la bursele europene este în continuă creștere. Pe 21 decembrie 2021, costul acestuia a depășit pentru prima dată valoarea de 2.000 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, doborând astfel câteva recorduri anterioare. Creșterea este una spectaculoasă, dacă să comparăm cu aceeași perioadă în 2020, când pe bursele europene prețul mediu la gaze era de 150 de dolari pentru 1.000 metri cubi. Experții din domeniu explică această anomalie prin scăderea volumului de gaz pompat prin gazoductul Yamal-Europa, întârzierea lansării Nord Stream 2, dar și printr-o iarnă destul de friguroasă în Europa. Analiștii de la Wood Mackenzie estimează că, la începutul luni ianuarie 2022, stocurile de depozitare din Europa erau pline doar în proporție de 56%, cu peste 15 puncte procentuale sub media pe 10 ani. Mai mult, din cauza situației actuale, rezervele de gaze în stoc ar putea scădea la 15% până la sfârșitul lunii martie.

Aceste evoluții afectează în mod direct Republica Moldova, deoarece conform acordului semnat la finele lunii octombrie de către Moldovagaz și Gazprom, formula de calcul al prețului de achiziție include atât prețul mediu de piață al produselor petroliere în ultimele nouă luni, cât și prețul zilnic de piață al gazelor naturale. După prelungirea, pe o perioadă de 5 ani, a contractului anterior semnat între Moldovagaz și concernul rus Gazprom, intrarea în vigoare a noii formule de calcul a prețului de achiziție, tarifele la gazele naturale pentru consumatorii din Republica Moldova au cunoscut două valuri de scumpiri.

Autoritățile s-au angajat să ia măsuri pentru atenuarea impactului generat de creșterea tarifului la gaze. Guvernul de la Chișinău a anunțat că va aplica două mecanisme de compensare a tarifelor: în baza venitului minim garantat și în baza consumului.

În total, pentru perioada noiembrie 2021 – martie 2022, Guvernul a alocat în jur de 2.47 miliarde de lei pentru măsuri suplimentare de susținere a populației, urmând să completeze alte 200 de milioane de lei pentru agenții economici. De acest sprijin financiar vor beneficia aproximativ 750 de mii de familii. Costul total al pachetului de măsuri suplimentare, pentru perioada noiembrie 2021 – martie 2022, împreună cu ajutorul oferit pentru perioada rece a anului, este estimat la 3.1 miliarde lei, ceea ce este cel mai mare suport compensatoriu din istoria țării.

Măsurile întreprinse de autorități sunt un important instrument de susținere a populației. Dar, fiind realizate într-un timp scurt și într-un context alert, ele nu au ținut cont de principiul echității. De exemplu, oferirea compensațiilor în baza consumului pentru toți consumatorii, fără corelarea sumei compensate cu veniturile familiilor beneficiare, este partea slabă a acestui mecanism. Conform BNS, circa 11,3% din salariații din Moldova sau aproximativ 66 mii de persoane au un venit lunar mai mare de 15 mii de lei. Excluderea acestei categorii din lista beneficiarilor ar fi oferit economii de până la 120 milioane de lei. Bani ce puteau fi utilizați mult mai eficient pentru susținerea persoanelor vulnerabile. În acest scop, guvernul ar fi putut utiliza sistemele informaționale automatizate existente, aflate în gestiunea instituțiilor publice (Serviciul fiscal de stat, Agenția servicii publice etc.), pentru crearea unui algoritm echitabil de calcul.

Un alt aspect, despre care mai puțin se vorbește în această perioadă, este acoperirea bugetară a compensațiilor. Este important să înțelegem că resursele financiare alocate din contul bugetul de stat, pentru compensarea creșterii tarifelor la gaze, vor lipsi de bani alte domenii importante, care necesită alocații și investiții. Republica Moldova se numără printre cele mai afectate țări din Europa de pandemia COVID-19. Afectată de pandemie și de seceta severă, economia națională s-a contractat în anul 2020, PIB-ul înregistrând o scădere de 7%. În anul 2021, economia a început treptat să-și revină, dar majoritatea indicatorilor pe termen scurt se mențin încă în zona negativă. Guvernul trebuie să adopte un mod mai inclusiv și mai rezilient de creștere. Gestionarea rațională a bugetului de stat trebuie să aibă drept scop recuperarea economică. Pentru a susține redresarea socială și economică, este necesar ca Guvernul să aibă o abordare holistică și o capacitate consolidată de implementare a reformelor.

Pentru mai multe detalii descărcați opinia integral: Criza energetică în Republica Moldova: măsuri compensatorii și răspunsul guvernului

Această opinie a fost realizată de Institutul pentru Inițiative Strategice (IPIS) în cadrul inițiativei „Administrarea social responsabilă a finanțării externe”, în parteneriat cu Centrul Analitic Independent „Expert-Grup, cu suportul Fundației Soros Moldova.